Saptamana trecuta am participat, pentru prima data in carierea mea de pana acum, la o sedinta a grupului ALDE in afara sediilor Parlamentului European. Este un obicei anual ca fiecare grup politic sa-si aleaga o tara si sa tina acolo o saptamana de sedinte de grup. Asa ca grupul meu s-a intalnit la Tallinn, in Estonia.
Dupa ce am vazut programul saptamanal mi-am dat seama ca aceasta saptamana este mai degraba una de socializare si de imagine, decat una de lucru.
Luni, dupa lansarea noului sistem de etichetare nutritionala in Romania, am luat avionul spre Bruxelles. A doua zi m-am alaturat celorlalti colegi, in zborul spre spre Tallinn. Mi-am inceput drumul din Bruxelles spre Tallin marti dimineata la 7.30. De acasa am plecat spre Parlament, apoi de la Parlament la aeroport. Avionul a avut escala la Praga si, in sfarsit, am ajuns la Tallinn, la 14.30. La 15.00 eram deja in sedinta grupului ALDE. Aceasta sedinta nu se vedea a fi una usoara, avand in vedere ca trebuia sa discutam atat rapoartele si rezolutiile din plenul care urma cat si despre activitatea noastra, lucru care, in mod normal, ar necesita cel putin trei sedinte. Pentru mine era si mai importanta aceasta sedinta pentru ca trebuia sa prezint grupului doua rapoarte.
Dupa o dezbatere lunga pe tema aditivilor, enzimelor si efectului acestora asupra consumatorilor, mi-a venit randul sa prezint raportul pe stocarea bateriilor. Observand "interesul" mare al colegilor pe acest subiect, am mers pe principiul cu cat stiu ei mai putin cu atat mai bine, asa ca m-am limitat la trei minute pentru prezentarea pachetului legislativ. Apoi raportul a fost propus la vot, ceea ce a atras simpatia multor colegi :)
Au urmat alte puncte dezbatute pe larg, pe teme cum ar fi: noul statut al Parlamentului European, gazul rusesc sau efectul cutremurelor asupra Chinei etc. La ultimul punct a trebuit din nou sa intervin prezentand raportul pe substante periculoase prin care cerem inasprirea masurilor si reglementarilor la vanzarea si utilizarea a cinci substante ce s-au dovedit a fi foarte nocive (DEGME, DEGBE, MDI, cyclohexane si nitratul de amoniu). Si de data acesta raportul a trecut fara probleme.
La ora 19.00 am terminat sedinta, iar la 19.30 ne-am prezentat la receptia oferita de primarul orasului Tallinn. Ca la orice receptie de bun-venit am stat o ora la discutii de socializare, iar dupa aceea impreuna cu colegi din Germania si Bulgaria am pornit sa exploram orasul. Aceasta iesire a fost una foarte reusita pentru ca ne-a dat ocazia sa ne cunoastem cu ceilalti colegi si in calitate de simpli oameni. Am incheiat seara cu o scurta petrecere la unul dintre cluburile care erau deschise.
Cea mai socanta experienta ne astepta insa la iesirea din club cand am observat ca la ora 1.30 noaptea era inca lumina afara. Este o experinta absolut stranie sa constanti ca, desi ratiunea iti spune ca e noapte, realitatea nu confirma acest lucru. Personal am fost asa de bulversat ca nu am reusit sa adorm decat dupa 3 dimineata - la 8.30 a doua zi aveam sedinta.
Paralel cu sedintele noastre se desfasura si cel mai mare festival din Estonia, Festivalul Berii. De acest lucru am aflat la micul dejun cand i-am zarit la o masa alaturata pe membrii unei trupe de care eram destul de atasat in liceu - Slayer. Am mers la masa lor sa ii salut si am fost invitat sa iau micul dejun alaturi de ei. Astfel mi-am inceput ziua intr-un mod foarte placut, uitand de obosela unei nopti dormite pe jumatate.
La 9.30 am terminat cu sedintele si am plecat alaturi de alti colegi la un tur al orasului. Puteam sa alegem intre 3 destinatii: vizita in Orasul Medieval, vizita in Parlamentul national sau vizita la Muzeul Ocupatiei si Inchisoarea Patarei. Eu am ales a treia varianta. Ulterior am constatat ca nu era nimic spectaculos sau diferit la aceste locatii fata de ceea ce am vazut pana acum in alte tari.
Dupa acesta vizita a urmat din nou o sedinta cu cateva dezbateri pe teme economice, iar seara l-am cunoscut la cina pe primul ministru estonian, dl. Andrus Ansip si ministrii din cabinetul lui. Aceasta cina a fost mult mai interesanta. Am avut si oportunitatea sa il cunoastem mai bine pe unul dintre cei mai importanti membrii ai grupului politic ALDE, Bronislav Geremek, despre care am invatat si la facultate. Am schimbat opinii cu Wolf Klinz si cu Bushill despre cele mai bune colegii din Europa, dar si despre filosofia germana, iar la sfarsit am facut cunostinta cu mai multi membri din guvernul Estoniei. Nu cred ca mai e nevoie sa spun ca la ora 1.00 noaptea, cand am iesit de la cina, inca se vedea soarele, garantandu-mi inca o noapte nedormita.
Joi am avut niste discutii foarte interesante pe tema votului electronic din Estonia si despre atacurile cibernetice*. Dupa pranz am pornit inapoi spre Bruxelles. Am ajuns la 19.05 la Bruxelles, iar la 20.40 am luat avionul spre Bucuresti. Urmare a obisnuitei intarzieri a cursei TAROM, am ajuns la Bucuresti la 1.30 noaptea.
Sfarsitul acesta de saptamana a fost mai linistit fata de cele de pana acum. Vineri, am avut patru intalniri intre orele 8:00 - 14:00. Dupa-masa am plecat spre Brasov, unde am fost ales presedinte interimar al TNL de catre Biroul Politic National de la Sibiu. Desi am incercat sa organizez sambata sau duminica o sedinta cu colegii brasoveni nu am reusit. In oras se desfasura Delegatia Permanenta a Cluburilor Studentesti Liberale, asa ca toti brasovenii liberali au fost ocupati cu organizarea acestui eveniment. Cu toate acestea, am reusit sa vorbesc cu multi colegi si am avut oportunitatea de a scrie proiectul "Caravana TNL" pentru aceasta vara. De asemenea, am intrat in detalii referitoare la proiectul privind informarea cetatenilor pe problemele legate de nutritie si obezitate.
Duminica am ajuns la 14.00 acasa, la Bucuresti. Am avut timp si de o scurta perioada de odihna inaintea ultimei sesiuni plenare de la Strasbourg, dinaintea vacantei parlamentare.
* Pentru mai multe detalii:
http://www.alde.eu/index.php?id=42&tx_ttnews%5Btt_news%5D=9673&cHash=4725f6c74d