Astazi am avut onoarea de a prezida pentru prima oara o sedinta a Comisiei ENVI in Parlamentul European. Astfel, am avut ocazia sa coordonez doua discutii extrem de interesante, ce mi-au intarit credinta ca din pacate politica noastra de acasa difera inca foarte mult de cea practicata in PE. In acest articol ma voi referi doar la prima discutie, urmand sa revin la retrospectiva saptamanii (blogul de luni) asupra celei de-a doua.
La prima dezbatere a zilei, am avut o discutie cu usile inchise cu directoarea Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentelor (EFSA). In cadrul acestei discutii, membrii Comisiei ENVI i-au cerut lamuriri cu privire la o serie de probleme semnalate ce privesc functionarea si managementul institutiei.
Pana aici nimic interesant. Si la noi exista discutii de acest gen, de obicei pe ecranele televizoarelor, unde se arata cat cheltuie sau castiga unii, pe cine angajeaza si cum este administrata intern institutia. Abia dupa aceea autoritatile se sesizeaza sau nu. Subiectul sta cateva zile in atentia mediei, dupa care este dat uitarii.
In cazul de fata insa, in urma sesizarilor prin scrisori anonime sau scrisori ale fostilor angajati, care semnalau probleme si nereguli in sanul institutiei, directoarea a fost chemata la un dialog cu comisia de resort din PE. Intre timp, deputatii s-au documentat, iar unii chiar au dat telefoane si s-au deplasat pana la Parma ca sa se lamureasca in privinta situatiei sesizate. Toate acestea au culminat cu o discutie de mai bine de ora si jumatate cu directoarea EFSA in cadrul Comisiei ENVI pentru a clarifica neintelegerile. Presa, chiar daca stia despre subiect nu vuia in fata salii de sedinta. Nimeni nu a inceput sa faca acuzatii nefondate, am avut un dialog constructiv, iar reporterii care asteptau civilizat sa se termine sedinta m-au lasat in pace atunci cand le-am spus ca s-ar putea ca discutiile sa fi fost confidentiale.
Incerc sa imi imaginez aceasta scena in Romania. La noi, in momentul cand ar fi aparut zvonul ca una din institutiile statului nu functioneaza, ar fi inceput sa ploua cu emisiuni TV. Analistii si-ar fi dat cu parerea fara sa stie exact ce se intampla, ar fi aparut articole de presa, iar verdictul ar fi fost dat inainte ca cineva sa discute in mod real cu persoanele implicate asupra situatiei create. Politicienii, la randul lor, ar fi sarit sa comenteze pe aceasta tema, dar numai cat subiectul ar fi fost fierbinte. Dupa cateva zile, ar fi ramas un om, o institutie patata, un subiect despre care probabil nu am fi aflat niciodata adevarul si niste organe indiferente.
Cred insa ca modelul european este unul demn de urmat. Un model in care toata lumea poate sa se exprime, un model in care avem rabdarea sa ascultam si ceea ce este mai important, un model in care chiar suntem interesati sa servim interesele cetatenilor si sa aflam adevarul. Noi, cei 35 de europarlamentari romani avem oportunitatea de a intra in contact si cu un alt fel de alta cultura politica. Una, care nu difera numai de politica practicata in Romania, ci poate si de politica practicata in alte state membre. O politica in care dezbaterile predomina, unde subiectele fierbinti sunt chiar proiecte legislative si unde singurele greseli de neiertat ale unui politician sunt incompetenta si coruptia.
Aceste exemple ma fac sa imi doresc ca acest spirit european sa apara in cat mai multe state membre. Insa, ca acest lucru sa se intample, trebuie sa fim la randul nostru activi, deschisi la dialog si cat mai aproape de oameni. Iar o raspandire a acestui fel de a face politica nu poate sa fie decat benefica pentru toata lumea.
